Rozatoarele fac parte din clasa mamifere si reprezinta o treime din fauna globului pamantesc.
In tara noastra se poate intalni un numar mare de rozatoare, grupate in sase familii, cu peste 35 de specii si subspecii, caracterizate prin insusiri de viata putin intalnite la alte animale, care explica rolul daunator sub aspect economic si al mentinerii si raspandirii unor boli deosebit de grave.
Prima insusire este dezvoltarea excesiva si cresterea permanenta a dintilor incisivi, cu ajutorul carora acestea rod, distrug si consuma cantitati enorme de produse agroalimentare.
Astfel, o pereche de sobolani poate distruge anual peste 30 kg de cereale si impreuna cu descendentii dintr-un singur an, pagubele provocate pot ajunge teoretic la peste 15 tone produse.
Pagubele provocate recoltelor si depozitelor de cereale si alimente se apreciaza la circa 10% din productia totala agricola, respectiv sunt distruse peste 25 milioane tone de cereale, cu care s-ar putea hrani peste 150 milioane de oameni.
Majoritatea rozatoarelor au regim variat de hrana, chiar omnivor, insusire care le permite sa se adapteze usor la cele mai diferite surse de hrana.
In afara pagubelor economice, rozatoarele in contact permanent cu animalele domestice din ferme sau cu cele salbatice din camp si paduri, pot fi considerate ca purtatori de germeni si vectori principali, in transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase deosebit de grave, dintre care unele transmisibile la oameni, cum sunt: tularemia, trichineloza, leptospiroza, bruceloza, icterul infectios, antraxul, rujetul, ricketsiozele, toxinfectiile alimentare, pseudopesta aviara, pesta porcina, turbarea, teniazele etc. Prin particularitatile, mobilitatea si frecventa lor excesiva, rozatoarele reprezinta vectori permanenti si contribuie in mare masura la diseminarea pe scara larga a infectiilor, la transportul si la largirea focarelor naturale de boala.
Raspandirea rozatoarelor este strans legata de particularitatile lor de viata si de hrana, determinate de influenta conditiilor geoclimatice.
In situatia de clima continental excesiva din tara noastra, rozatoarele au cele mai bune conditii de dezvoltare si inmultire si ca atare si posibilitatea de a intretine si transmite cele mai diferite boli infectioase si parazitare.
ROZATOARELE INTALNITE FRECVENT IN TARA NOASTRA
Sobolanul de casa sau cenusiu, clotan (Rattus norvegicus Berk) .
Dintr-o singura pereche se pot obtine circa 900 de urmasi pe an, iar descendentii intr-o perioada de 3 ani, cat poate trai un sobolan, s-ar ridica la cifra de peste 250 mii de indivizi, care pot distruge peste 5 mii tone cereale si alte bunuri materiale (cate 20 kg produse de fiecare individ).
Sobolanul negru (Rattus rattus L.) .
Foarte pretentios la hrana, prefera regimul vegetarian (cereale, legume, fructe, branzeturi) din magazii si silozuri, din locuinte si unitati zootehnice infestate.
Este purtator a numeroase boli, indeosebi a ciumei, ca rezervor secundar transportand ectoparazitii infectati (puricele Xenopsylla cheopis).
Soarecele de casa (Mus musculus L.) .
Femela naste de 5 - 7 ori pe an, cate 4 - 8 pui o data, cu maturitate la 2 - 3 luni, inmultirea facandu-se pe tot parcursul anului.
Soarecele de camp (Microtus arvalis levis Mil.).
Specie extrem de raspandita in natura, care constituie o adevarata calamitate, distrugand zeci de mii de hectare de culturi agricole, lucerniere, plantatii tinere, indeosebi in anii secetosi, cu toamne tarzii, cand se produc inmultiri ciclice explozive, cu cate 15 - 25 mii de indivizi pe hectar.
Transmite numeroase boli printre care leptospiroza, tuleremia, trichineloza, febra Q, pseudotuberculoza etc. Sobolanul de apa (Arvicola terrestris L.) .
Are rol important in transmiterea leptospirozei, tularemiei si a altor boli.
Soarecele de gradina (Mus musculus spigelus Pet.).
Raspandeste tularemia si alte boli si constituie un rezervor secundar al encefalitei.
COMBATEREA ROZATOARELOR
Datorita particularitatilor bioecologice expuse, succesul in actiunile de prevenire si combatere a rozatoarelor este greu de obtinut, fiind conditionat de unii factori importanti.
- cunoasterea amanuntita a modului lor de viata si de hrana;
- pregatirea profesionala, instruirea si atestarea specialistilor deratizatori;
- spiritul de observatie, pasiunea si devotamentul celor antrenati in operatiuni de deratizare.
In ansamblul acestor actiuni, sunt de retinut:
Masuri profilactice.
Aceste masuri constau in salubrizarea permanenta a colectivitatilor urbane si rurale, la nivelul exigentelor sanitare si de protectie a mediului inconjurator, precum si din indepartarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrana si ambalaje, indeosebi din subsoluri, podurile locuintelor si depozitele de lemne, alimente furaje etc. Masuri de combatere mecanica.
Acestea se pot realiza prin utilizarea unor tipuri de curse si capcane din lemn sau metalice, dat fiind curiozitatea specifica a rozatoarelor de a explora tot ce este nou, tubulatura sau spatii inchise prevazute cu orificii, in care se pot aplica momeli rodenticide sub forma de pasta sau pulberi etc. Masuri de combatere biologica.
Prezenta dusmanilor naturali ai razatoarelor, animalele carnivore (caine, pisica, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevastuica), alaturi de pasarile rapitoare (uliu, bufnita, cucuvea, cotofana, starc, barza), trebuie evaluata ca atare, in ansamblul arsenalului de lupta impotriva acestei adevarate calamitati naturale.
Masuri de combatere chimica.
Acestea constau in utilizarea unor substante chimice, cu actiune de intoxicare rapida sau lenta, care trebuie sa intruneasca anumite calitati si sa prezinte garantia eficacitatii rodenticide, dupa cum urmeaza:
- sa fie toxice numai pentru rozatoare, cu DL50 cat mai mare pentru oameni si animale domestice; - sa fie absorbite repede si in totalitate in organismul rozatoarelor si sa se elimine cat mai greu, pentru ca moartea sa sa se produca lent, dupa cateva zile, ca sa nu creeze panica sau sa alarmeze pe ceilalti sobolani, care astfel sesizati, nu mai consuma substantele toxice sau parasesc terenul supus deratizarii; - sa fie usor de preparat si conditionat, ca pulbere pentru prafuirea galeriilor sau ca momeli alimentare.
Etape ale programului de combatere a rozatoarelor.
Pentru a obtine rezultatele scontate in aceasta grea lupta cu rozatoarele, trebuie sa fie parcurse sase etape succesive, astfel:
1. Delimitarea suprafetei infestate.
2. Selectarea metodei de combatere.
3. Stabilirea spatiilor de distribuire a momelilor.
4. Aplicarea.
5. Inspectarea rezultatelor obtinute.
6. Continuarea masurilor de combatere performante si preventive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu